GSMRo

Alege Inteligent

GSMRo.ro pune pauză la Gabriel Ursan


Gabriel Ursan nu pune pauză la GSMRo.ro. A sosit momentul să iau o pauză pe blogul GSMRo.ro. Nu ştiu cât de lungă sau de scurtă va fi aceasta, însă mi-am făcut ordine în gânduri şi am decis să pun punct activităţii mele pe GSMRo.ro, cel puţin pentru moment. Pur şi simplu nu mai am în acest moment timpul necesar să mulţumesc multitudinea de cititori ai acestui blog de tehnologie.

Logo GSMRo

De aceea, am decis să-i predau ştafeta lui Gabriel Goga şi echipei pe care şi-o formează, iar pe această cale doresc să îi asigur de tot suportul şi încrederea mea. Deja am văzut că fac treabă foarte bună şi sunt convins că vor creşte GSMRo.ro în 6 luni mai mult decât aş fi putut să o fac eu. Practic, Gabriel Goga este noul manager de proiect la GSMRo.ro şi am să vă rog să-i acordaţi tot creditul. E tânăr, dar se va sfătui cu mine ori de câte ori va avea nevoie, astfel încât să se poată lua în continuare deciziile corecte pentru GSMRo.ro.

Nu mă înţelegeţi greşit. Nu abandonez GSMRo.ro. La bază, GSMRo.ro râmâne domeniul meu şi tot eu am să susţin hostingul sau alte cheltuieli ce vor apărea pe parcurs. Gabriel Goga va fi managerul GSMRo.ro, iar eu voi rămâne proprietarul GSMRo.ro, însă nu voi interveni ca Gigi Becali la Steaua peste antrenorii şi managerii clubului🙂.

Probabil, când voi mai avea timp şi inspiraţie, veţi mai vedea din când în când câte un articol scris de mine. În plus, nu dispar deloc din blogosferă. Mi-am propus să mă ocup mai mult de blogul personal care poate fi regăsit pe GabrielUrsan.ro, iar cei care doresc în continuare să mă citească o pot face urmărind acest blog. Această menţiune trebuie făcută pentru că aş fi ipocrit să nu apreciez că mulţi citesc GSMRo.ro şi pentru omul Gabriel Ursan, nu numai pentru blogul GSMRo.ro în sine. Sper să citească GSMRo.ro în continuare pentru că simt că se va face treabă bună.

În altă ordine de idei, nu înseamnă că dispar şi … „după mine potopul„. Toate linkurile de pe site, articolele, bannerele, paginile, etc., rămân intacte. Tot ce a existat până acum râmâne. Staţi liniştiţi că nu voi pierde controlul în această direcţie. De asemeni, tot ce am de finalizat pe GSMRo.ro voi finaliza pentru că nu obişnuiesc să rămân cu treburi neterminate.

Mai ştiu şi că mulţi vor spune că un blog are valoarea pe care o are datorită celui sau celor care scriu pe el. Sunt perfect deacord, însă cred că GSMRo.ro va merge pe direcţia pe care trebuie. În acest moment simt că se încheagă o echipă plină de entuziasm care va atinge culmi nesperate dacă vor avea puterea să continue atunci când vor da de greu.

După cum spuneam, mă veţi putea citi pe blogul personal unde vă declaram în acest articol că nu mi-e teamă de noi începuturi. Voi aborda în continuare subiecte legate de tehnologie, dar voi scrie şi despre internet, blogging (sper eu că acum sunt un pic mai în măsură să mai împărtăşesc câte ceva), dezvoltare (dezvoltare personală în mod special), diverse alte chestii interesante cu caracter general şi nu în ultimul rând despre aspecte, experienţe şi trăiri personale.

Nu vreau să risc să vă plictisesc pe GSMRo.ro cu aspecte care nu ţin de tehnologie aşa că am să continui acest articol pe blogul personal, iar cei care vor să citească mai multe o pot face cu un click aici.

GabrielUrsan.ro

Urez mult succes lui Gabriel Goga, noul manager GSMRo şi frumoasei echipe care se formează!

About Gabriel Ursan

Part-time blogger @GabrielUrsan.ro & TheUrsan.com. Marketing & Development Manager for a group of companies in Romania. In love with everything digital. Happy husband & father.

8 comments on “GSMRo.ro pune pauză la Gabriel Ursan

  1. Pingback: Se cauta echipa si design nou !! | GSMRo.ro

  2. vlad
    11/04/2012

    ce imi place este faptul ca in ziua de astazi lumea este plina de directori manageri samd.(mai ales in romania)

  3. Pato Basil
    11/04/2012

    o sa urmarim evolutia gsmro.ro si speram sa vedem un progres!

  4. AnCuTzA
    11/04/2012

    Bafta multa la amandoi !

  5. d-petre
    11/04/2012

    😦
    E hotararea ta si trebuie respectata chiar daca ne place sau nu.

  6. Robert Stancu
    11/04/2012

    😦

  7. Pingback: Predau ştafeta la GSMRo « Gabriel Ursan

Scrie un comentariu!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on 10/04/2012 by in Altele, Stiri and tagged , , , .
%d blogeri au apreciat asta: