GSMRo

Alege Inteligent

Allview România e pe cai mari. Prezintă P5 Quad la MWC 2013, Barcelona.


Allview, binecunoscuta companie românească producătoare de smartphone-uri şi tablete, a prezentat astăzi în jurul orei 12:00 smartphone-ul AllView P5 Quad, primul smartphone Allview cu procesor Quad Core.

Însă pe lângă specificaţiile tehnice de top, smartphone-ul se remarcă şi printr-un design cuceritor. Liniile acestuia sunt foarte fine şi discrete, iar grosimea de doar 9.8 mm îl fac un telefon foarte subţire. În ciuda dimensiunilor, inginerii Allview au reuşit să doteze P5 Quad cu un acumulator de 2.100 mAh care promite autonomii semnificative. Practic, un astfel de acumulator ne poate scuti de încărcarea zilincă a smartphone-ului nostru, indiferent de modul de folosire.

AllView P5 Quad

AllView P5 Quad

Procesorul Quad Core, cu frecvenţă de lucru la 1.2GHz, poate suţine o multitudine de aplicaţii şi jocuri care mai de care mai solicitante. P5 Quad rulează versiunea 4.1 Jelybean a sistemului de operare Android, oferind utilizatorului posibilităţi nelimitate devenindu-i acestuia la nevoie, atât un puternic aliat de business, dar şi un puternic aliat în combaterea plictiselii, datorită conectivităţii 3G HSDPA 21.4 Mbps care oferă (în funcţie de calitatea semnalului oferită de operator) viteze bune de navigare pe internet şi streaming online.

Ecranul IPS-LCD de 4.5 inchi are o dimensiune suficient de mare încât să ofere utilizatorului posibilitatea de a vizualiza conţinut într-un mod comod, dar şi de a lucra eficient direct de pe telefon. Camera foto de 8MP pare să se ridice la aşteptările şi celor mai exigenţi clienţi, aceasta aliniându-se la standardul impus de cele mai noi smartphone-uri de top disponibile pe piaţă.

Probabil, cel mai mare avantaj al smartphone-ului Allview P5 Quad constă în preţul său foarte accesibil. Pentru numai 1.099 lei, absolut oricine poate avea în buzunar un device propulsat de un procesor Quad Core. Telefonul este disponibil pentru precomandă aici.

Probabil vom reveni săptămâna viitoare cu un alt articol despre acest subiect proaspăt, însă până atunci vă invit să urmăriţi comunicatul de presă lansat astăzi de Allview.

Allview lansează cel mai performant smartphone, P5 Quad 

Barcelona, Spania 27 februarie 2013 – Allview lansează în cadrul celui mai important congres dedicat tehnologiei mobile, Mobile World Congress Barcelona 2013, pionierul gamei Quad. P5 Quad este cel mai performant smartphone Allview, primul cu procesor Quad Core tactat la 1,2 GHz şi OS Android 4.1 Jelly Bean. Acest produs inovator aduce cu sine specificaţii precum camera foto principală de 8 MP model OV8830, display IPS-LCD de 4,5 inchi , viteza 3G HSDPA+ 21.4 Mbps şi autonomie sporită oferită de bateria generoasă de 2100 mAh.

P5 Quad este primul produs din gama Quad şi totodată primul smartphone Allview cu OS Android 4.1 Jelly Bean. Procesorul Quad Core măreşte performanţele smartphone-ului şi permite rularea fluentă a jocurilor şi a aplicaţiilor, iar alături de protocolul 3G HSDPA+ 21.4 Mbps asigură încărcarea mult mai rapidă a paginilor web şi a clipurilor video.

Camera foto principală Omnivision, model OV8830 cu rezoluţie de 8 MP, HDR şi Super Flash se evidenţiază prin claritarea detaliilor şi coloristica fermecătoare a instantaneelor realizate. Funcţia Multi Shoot permite capturarea unui set de până la 99 de cadre succesive printr-o singură apăsare continuă a butonului de fotografiere. Filmările realizate sunt în format full HD 1080p. De asemenea, camera dispune şi de funcţia time lapse.

Gadgetul dispune de un widget aparte, cu ajutorul căruia telefonul poate fi personalizat în funcţie de starea de spirit a posesorului, prin schimbarea temei, a wallpaper-ului şi a efectelor de tranziţie între ecrane printr-o singură atingere. În plus, dispozitivul oferă acces la jocurile Gameloft care fie sunt preinstalate, fie pot fi descărcate prin aplicaţia Gameloft Live.

Bateria generoasă şi optimizarea consumurilor fac din P5 Quad unul din puţinele gadgeturi ce nu trebuie încărcat zilnic. Autonomia acestuia este de până la 230 de ore în stand-by şi de 300 de minute în 3G.

Performanţele de vârf ale smartphone-ul P5 Quad vor oferi o experienţă plăcută utilizatorului, datorită designului ergonomic, grosimii de doar 9,8 mm, ecranului de dimeniuni mari, autonomiei mari a bateriei şi procesorului Quad Core 1,2GHz.

Smartphone-ul Dual Sim P5 Quad va fi disponibil în două culori, negru şi alb la preţul de 1099 lei.

Despre Allview Mobile România:

Allview este o companie românească înfiinţată în 2002 care are ca obiectiv principal de activitate producţia si distribuţia de telefoane mobile Dual SIM, tablete, notebook-uri şi diverse produse electronice. Este recunoscut ca unul dintre brandurile cu o dezvoltare rapidă în România datorită serviciilor şi facilităţilor ataşate produselor.

Telefoanele Allview ofera posibilitatea separării convorbirilor de business de cele personale sau efectuarea de apeluri în reţele diferite la cele mai mici costuri. Pentru mai multe informatii vă rugăm accesaţi site-ul companiei noastre la adresa www.allview.ro.

About Gabriel Ursan

Part-time blogger @GabrielUrsan.ro & TheUrsan.com. Marketing & Development Manager for a group of companies in Romania. In love with everything digital. Happy husband & father.

3 comments on “Allview România e pe cai mari. Prezintă P5 Quad la MWC 2013, Barcelona.

  1. Daniel Dragulanescu
    05/03/2013

    Am un P6 si vreau sa va spun ca are un raport pret/calitate foarte bun.Nu s-a blocat deloc,ruleaza faorte bine ,la o rezolutie super filmulete si jocuri.Poate daca s-ar umbla la baterie ,ar fi mai ok,dar asta este o hiba valabila ptr toate smartphonurile

  2. Carucioare copii
    03/03/2013

    Pare destul de interesant!

  3. max
    28/02/2013

    Sunt formidabil pebtru ca au preturi foarte bune, raman fanul lor.

Scrie un comentariu!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on 27/02/2013 by in Stiri, Telefoane mobile and tagged , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: